Putin ține un discurs important, în timp ce Zelenski a ajuns în USA: „Vom continua să susținem capacitatea de luptă a triadei nucleare”
Președintele rus Vladimir Putin va ține un discurs important și destul de lung la o reuniune a consiliului de administrație al Ministerului Apărării, în cursul zilei de astăzi, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, precizând că șeful apărării ruse, Serghei Șoigu, va lua de asemenea cuvântul la reuniune.
Rusia, decizie după vizita lui Zelenski în SUA
Update 21 decembrie, ora 19:40. Volodimir Zelenski a sosit în Statele Unite, a declarat un oficial american.
Liderul ucrainean se va întâlni cu președintele Joe Biden și se va adresa Congresului în prima sa vizită în străinătate de la invazia rusă.
Update 21 decembrie, ora 14.30. Principalele declarații făcute de președintele rus Vladimir Putin.
„Vom analiza direcțiile-cheie ale operațiunii militare speciale
Doresc să țin un moment de reculegere în memoria celor care și-au dat viața pentru patria noastră
Militarii noștri rezolvă pas cu pas obiectivele stabilite, care vor fi îndeplinite în mod obligatoriu pe teritoriul Federației, inclusiv pe teritoriul noilor unități administrative, pentru a asigura securitatea vieții tuturor cetățenilor noștri
Forțele armate și capacitățile militare cresc permanent iar procesul va fi intensificat
Toate informații referitoare la forțele NATO, la mijloacele de contraatac care se folosesc în mod activ pe parcursul operațiunii militare speciale, trebuie analizate. Le cunoașteți și le aveți la dispoziție. Trebuie folosite pentru creșterea capacității noastre de luptă
Am obținut o mare experiență de luptă, iar aceste informații trebuie incluse în pregătirea trupelor noastre
Atrag atenția asupra tuturor Departamentelor Ministerului Apărării să conlucreze foarte strâns cu reprezentanții Complexului militar-industrial, în lumina acestor noi informații.
Trebuie ca inginerii și oamenii de știință să perfecționeze acest mecanism
Vom continua să susținem capacitatea de luptă a triadei nucleare. Ea este garanția suveranității și integrității noastre teritoriale
În acest an, nivelul forțelor armate nucleare a depășit 90%. Vorbim de o reînarmare cu complexul de rachete hipersonice „Avangard” și, pentru prima dată, vor fi puse la dispoziție rachetele balistice intercontinentale „Sarmat”
Știm ce se întâmplă de ‘partea cealaltă’, dar asta nu împiedică planurile noastre
Vom continua dezvoltarea complexului de rachete hipersonice care nu au egal în întreaga lume
La începutul anului viitor, fregata-amiral va fi dotată cu rachete hipersonice
Vom continua dezvoltarea dronelor și vizăm ca în viitor informațiile de la aparatele fără pilot să ajungă la fiecare luptător. De asemenea, echipamentele soldaților trebuie să fie la cel mai înalt nivel, fiabile, moderne și comode. Tot ce este învechit trebuie schimbat rapid
Atrag atenția ministrului Apărării, aici de față, că nu avem niciun fel de restricții financiare, pentru că guvernul și țara oferă tot ce solicită armata. Sper că răspunsul oferit (de minister) va fi pe măsură
Mobilizarea parțială a creat anumite probleme cunoscute tuturor, care trebuie rezolvate operativ. Trebuie modernizat sistemul comisariatelor militare, în sensul digitalizării lor, inclusiv la nivel regional”, a declarat Putin.
Știre inițială. Zelenski se află în drum spre Washington DC pentru a se întâlni cu Joe Biden și a vizita Congresul, marcând prima sa vizită în afara Ucrainei de când Vladimir Putin a lansat invazia țării.
Liderul ucrainean a declarat că vizita va avea ca scop consolidarea „rezilienței și a capacităților de apărare” ale Ucrainei, în condițiile în care atacurile rusești continuă asupra aprovizionării cu energie și apă a Ucrainei.
Biden va anunța un pachet de asistență militară pentru Ucraina în valoare de aproape 2 miliarde de dolari, care va include o baterie de rachete Patriot pentru a o ajuta să se apere împotriva barajelor de rachete rusești.
Vizita va începe cu discuții între cei doi președinți la Casa Albă, înainte de o conferință de presă comună. Zelenski va merge apoi la Capitoliu pentru a se adresa unei sesiuni comune a Senatului și Camerei Reprezentanților din SUA.
Putin va ține un discurs „important”
Președintele rus Vladimir Putin a reacționat la vestea vizitei anunțând că va ține ceea ce el descrie ca fiind un „discurs important și substanțial” în cursul zilei de miercuri.
Conform Kremlinului, Putin se va întâlni cu șefii săi din domeniul apărării pentru o reuniune de sfârșit de an pentru a „evalua progresul campaniei militare a Rusiei în Ucraina”.
„Bineînțeles, președintele va ține un discurs important și destul de lung, de asemenea. Ministrul Apărării va face un raport în cadrul reuniunii consiliului, iar apoi președintele va face o declarație finală”, a declarat Peskov.
Evenimentul va avea loc la sediul Ministerului Apărării de pe malul Frunzenskaia, în centrul Moscovei. Putin va vizita, de asemenea, o expoziție tematică acolo, a adăugat Peskov.